Principii globale în guvernanţa Internetului

Posted · Add Comment

Noţiunea de “principii globale” a fost intens discutată în cadrul ediţiei de anul acesta a Internet Governance Forum, cel puţin două dintre workshopuri abordând direct această chestiune: “Human rights come first: a constitutional moment for Internet Governance” şi “Strenghtening the protection of cross-border Internet personal data”.

În cadrul primului workshop s-a discutat despre necesitatea unei forme de acord internaţional asupra principiilor care să guverneze procesele de guvernanţă a Internetului (cu accent asupra drepturilor omului în spaţiul online), astfel încât aceste principii să fie aplicate în mod unitar la nivel global, de către toţi actorii. Adoptarea unor astfel de principii globale ar însemna o adaptare la realitatea determinată de faptul că Internetul este un fenomen global, care nu cunoaşte graniţe naţionale. Însă termenul de “acord internaţional” nu trebuie să fie înţeles în sensul de acord strict interguvernamental, adoptat de către guverne şi impus ca atare celorlalte categorii de actori; pentru a fi eficiente şi pentru a avea cu adevărat legitimitate, principiile globale privind guvernanţa Internetului ar trebui să fie stabilite şi agreate în comun de către toţi actorii: guverne, societate civilă, mediu de afaceri, comunitatea tehnică.

Presupunând că întreaga comunitate Internet va cădea de acord asupra necesităţii stabilirii unor standarde internaţionale privind respectarea drepturilor omului în mediul online, care ar fi cadrul propice pentru elaborarea unor astfel de standarde? Ar putea fi IGF locul potrivit pentru iniţierea unor discuţii în acest sens? Deşi, ca forum de discuţii multilaterale, IGF ar putea constitui cel puţin un punct de plecare în acest sens, trebuie avut în vedere şi faptul că forumul poate să nu fie pregătit pentru a reprezenta cadrul pentru elaborarea unui document (fie el acord, declaraţie, rezoluţie, etc) cu caracter global care să statuteze standarde internaţionale în ceea ce priveşte guvernanţa Internetului.

Pe de altă parte, s-a atras atenţia asupra faptului că există deja o Declaraţie universală privind drepturile omului şi că principiile cuprinse în această declaraţie ar trebui să reprezinte baza oricăror discuţii asupra unor principii globale privind guvernanţa Internetului şi respectarea drepturilor omului în mediul online. S-a argumentat că drepturile omului ar trebui să fie aceleaşi atât în mediul offline, cât şi în mediul online şi că nu este necesară şi nici posibilă construirea unor noi standarde în materie de drepturile omului care să fie aplicabile doar în spaţiul digital.

Mergând puţin mai departe cu acest, i-aş spune, excerciţiu de imaginaţie (pentru că adoptarea unor standarde globale, oricât de frumos ar suna, este un proces dificil), s-a menţionat că, în eventualitatea adoptării unui document global privind principiile guvernanţei Internetului, valoarea practică a acestui document ar fi extrem de limitată dacă nu ar fi însoţit de un „ghid de implementare”, care să asigure faptul că principiile agreate vor fi implementate într-o manieră unitară, de către diverşii actori din diverse ţări de pe glob.

Al doilea workshop a mutat discuţiile de la general la particular, abordând problema protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal în mediul online şi posibilitatea realizării unui consens global asupra standardelor de protecţie a datelor personale. Există în momentul de faţă diverse organisme internaţionale care au adoptat/elaborat documente în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal: Convenţia pentru protecţia indivizilor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal, a Consiliului Europei, Ghidul OECD privind protecţia vieţii private şi fluxul transfrontalier de date cu caracter personalDirectiva 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal  şi libera circulaţie a acestor date. Însă standardele stabilite prin aceste documente nu au un caracter obligatoriu la nivel global. În acest context, şi având în vedere faptul că Internetul, dat fiind caracterul său global, permite prelucrarea şi transferul de date cu caracter personal dincolo de graniţele naţionale, existenţa unor standarde globale ar garanta un mai mare grad de protecţie a acestor date. Dar cât este de fezabilă adoptarea unui cadru internaţional care să stabilească principii obligatorii pentru toate statele în materie de protecţie a datelor cu caracter personal? Şi care ar fi baza unui astfel de cadru?

Documentele menţionate mai sus sunt în prezent în curs de revizuire şi se discută despre oportunitatea introducerii unor noi principii: privacy by design, reguli mai clare privind exprimarea consimţământului informat, portabilitatea datelor, minimizarea datelor stocate şi prelucrate, dreptul de a fi uitat (“right to oblivion”). Care va fi însă eficienţa modificărilor propuse, în contextul în care documentele respective îşi vor păstra caracterul actual, nefiind obligatorii pentru toţi actorii de pe plan internaţional? Vor putea constitui aceste documente baza unor acorduri cu adevărat internaţionale în materie de protecţie a vieţii private şi a datelor cu caracter personal în mediul online? Singurul lucru clar în momentul de faţă este că există foarte multă confuzie, atât în rândul utilizatorilor de Internet, cât şi în rândul sectorului privat, cu privire la standardele de protecţie a datelor personale aplicabile în diverse situaţii. Toate celelalte întrebări rămân deschise, deşi existenţa unor standarde globale ar simplifica lucrurile şi ar da mai multă claritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *