La ITU se discută despre ICANN şi IGF

Posted · Add Comment

Lucruri foarte interesante despre ICANN şi IGF se discută  zilelea aceastea în cadrul ITU, care s-a reunit pentru  conferinţa plenipotenţiară anuală (4-22 octombrie), în Guadalajara, Mexic.

Încep cu ICANN, pentru că “ştirea”  asta a fost prima care mi-a ajuns la urechi.  Se pare că un organism numit Regional Commonwealth in the field of Communications – RCC , alcătuit în principal din foste state sovietice şi a cărui preşedinţie este asigurată de căatre Federaţia Rusă, a înaintat o propunere în cadrul ITU ce a stârnit deja un val de reacţii, în special la nivelul societăţii civile. Pe scurt, propunerea  spune că organismul guvernamental din cadrul ICANN (GAC – Governmental Advisory Committee) ar trebui dizolvat şi rolul său preluat de către un organism ITU, care să reprezinte toate guvernele statelor membre ale organizaţiei. În plus, pentru că, în momentul de faţă, rolul GAC în ICANN este pur consultativ (asistă Board of Directors, oferindu-i consultanţă, sub formă de „advice”, în sfera politicilor publice), RCC propune ca noul organism consultativ guvernamental al ICANN astfel creat să primească drept de veto  asupra deciziilor Board of Directors. Se mai spune că, în eventualitatea în care Adunarea Plenipotenţiară a ITU va fi de acord cu această propunere, Secretarul General al ITU va fi însărcinat să iniţieze discuţii cu ICANN asupra reformării GAC.

Sinceră să fiu, propunerea asta nu mă surprinde foarte tare. Ea işi are rădăcinile în nenumăratele observaţii făcute de către şi la nivelul ITU (ţări precum Rusia, China, Brazilia, statele arabe) privind „controlul SUA asupra gestionării resurselor critice ale Internetului”, dat fiind faptul că ICANN, este, la bază, o corporaţie care se supune legilor SUA. Şi asta în condiţiile în care aceleaşi state au solicitat ca ICANN să cedeze o parte din atribuţiile sale privind managementul adreselor IP către ITU, astfel încât ITU să deveni un fel de registrar care să aloce o parte din adresele disponibile către statele membre (ce nu s-a clarificat este pe ce criterii şi în ce condiţii s-ar face o astfel de alocare între statele membre ITU).

Un organism ITU care să aibă drept de veto asupra deciziilor ICANN ar fi, în viziunea susţinătorilor acestei idei, mecanismul ideal pentru a contrabalansa „puterea” SUA. Nu ştiu dacă lucrurile vor ajunge chiar atât de departe (trebuie întâi văzut dacă ITU adoptă propunerea RCC, şi apoi, dacă există o bază legală care să permită ITU să impună ICANN o astfel de schimbare la nivelul GAC şi al mecanismelor sale de funcţionare). Dar este important de menţionat că există deja discuţii în interiorul GAC despre transformarea sa dintr-un comitet consultativ într-unul cu putere de decizie: în cadrul celei de-a 38 întâlniri a ICANN din iunie 2010, au existat câtva voci din interiorul GAC care au adus în discuţie posibilitatea/oportunitatea ca, în viitor, GAC să delege un membru permanent la nivelul Board of Directors, membru care să aibă drept de vot.

Propunerea RCC a stârnit deja o serie de controverse la nivel internaţional, cea mai vehementă fiind societatea civilă, care atrage atenţia asupra riscului reprezentat de o eventuală preluare a gestionării resurselor critice ale Internetului de către guvernele naţionale. ICANN încă nu şi-a făcut publică poziţia cu privire la această propunere, însă este de aşteptat ca reacţia sa să fie extrem de acidă. Asta cu atât mai mult cu cât, nu cu mult timp în urmă, CEO-ul ICANN, Rod Beckstrom, a solicitat ITU să îi acorde statutul de observator în cadrul Adunării sale Plenipotenţiare, răspunsul ITU fiind unul negativ.

Acum despre IGF… În cadrul unor discuţii referitoare la WSIS şi IGF, Federaţia Rusă a propus ca IGF să devină parte a Forumului WSIS (forum care are loc anual şi care este organizat de către ITU, alături de UNESCO, UNCTAD şi UNDP). Motivaţia ar fi aceea că, în condiţiile în care discuţiile asupra Internet Governance sunt rezultatul WSIS, ar fi logic ca IGF să fie organizat în acelaşi timp cu şi ca parte a WSIS Forum, pentru a se crea astfel un cadru unitar care să permită dialogul şi cooperarea între toate părţile implicate în implementarea obiectivelor WSIS.

Contrar poziţiei Federaţiei Ruse, SUA şi Norvegia au susţinut că IGF trebuie să rămână un „organism” independent şi să funcţioneze ca un forum de dialog între diversele categorii de actori implicaţi, dar care să nu presupună luarea unor decizii.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu IGF. O decizie referitoare la viitorul acestui forum va fi luată în cadrul Adunării Generale a ONU din decembrie, dar faptul că există deja poziţii oficiale divergente ale unora dintre membrii Adunării Generale reprezintă un semn clar al discuţiior controversate care vor avea loc pe acest subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *